Misiunea Teach
Niciun copil nu își alege locul în care se naște, familia sau mediul in care crește. Nu își alege școala și nici profesorii pe care îi va întâlni. Totuși, toate acestea îi pot influența felul în care se vede pe sine și oportunitățile pe care le va avea mai târziu în viață.
Toți copiii vin la școală cu același potențial, aceeași curiozitate și aceeași dorință de a reuși. Dar nu toți au acces la aceleași oportunități.
Aceasta este inechitatea educațională.
Nu faptul că un copil obține o notă mai mică decât altul. Ci faptul că doi copii la fel de capabili ajung să aibă șanse diferite doar pentru că au crescut în contexte diferite.
Noi nu putem schimba locul în care s-a născut un copil. Dar putem schimba experiența pe care o trăiește în școală și oamenii care îi vor influența viitorul. Iar uneori este suficient de un singur profesor. Un profesor care îl provoacă să gândească, care îl încurajează atunci când greșește, îi oferă încredere înainte de performanță și îi spune, prin fiecare lecție și prin fiecare conversație: Poți!
Acesta este profesorul pe care îl merită fiecare copil. Și aceasta este responsabilitatea noastră, ca societate.
Din această convingere s-a născut Teach First Moldova.
Credem că fiecare copil, indiferent de comunitatea în care trăiește, merită acces la profesori care îi descoperă potențialul, îl inspiră să învețe și îl ajută să creadă că viitorul lui nu este limitat de circumstanțele în care a crescut.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, educația are nevoie de oameni excepționali.
De aceea căutăm unii dintre cei mai implicați și capabili tineri ai Republicii Moldova și îi pregătim să devină profesori Teach și lideri ai schimbării. Îi formăm în leadership și pedagogie, îi susținem pe parcursul celor doi ani petrecuți în școli și îi ajutăm să creeze experiențe de învățare care dezvoltă atât competențele academice, cât și încrederea, autonomia, curiozitatea și dorința copiilor de a-și urma propriile visuri.
Viziunea noastră
Schimbarea pe care ne-o propunem nu se oprește la clasă.
Ne dorim să construim o generație de lideri care vor continua să transforme educația și societatea din orice rol vor avea în viitor. Oameni care înțeleg că schimbarea sistemică nu se produce printr-o singură organizație, ci printr-o comunitate de lideri care aleg să își pună talentul, experiența și vocea în slujba binelui comun.
Acesta este viitorul pe care vrem să îl construim. Un viitor în care niciun copil nu este definit de circumstanțele în care s-a născut. Un viitor în care fiecare copil întâlnește profesori care îi văd potențialul înainte să îi vadă limitele. Un viitor în care educația devine cea mai puternică investiție pe care o facem în Republica Moldova.
Pentru că atunci când un copil începe să creadă în propriul potențial, începe să își schimbe viitorul. Iar atunci când mii de copii își schimbă viitorul, se schimbă viitorul unei comunități. În timp, se schimbă viitorul unei țări întregi.
Valorile noastre
Empatie
Înainte de a preda, alegem să înțelegem.
Încredere
Credem în potențialul fiecărui copil și al fiecărui om.
Spirit de inițiativă
Nu așteptăm schimbarea. Alegem să o construim.
Colaborare
Cele mai importante transformări apar atunci când oamenii lucrează împreună.
Altruism
Punem binele copiilor și al comunităților înaintea interesului personal
Entuziasm
Credem că energia, optimismul și pasiunea pot inspira alte generații.
